5 obiceiuri pentru a ajunge la stabilitate financiară în firma ta

stabilitate_financiara_FGO

Ce poate face un antreprenor când în apropiere este un război în derulare, inflația creşte, dar pe termen scurt îl afectează direct prețul combustibilului, toate acestea într-un context deja “perfect” post-pandemic COVID și când tot mai multe voci anunța o viitoare recesiune economică? Nimeni nu-i poate evalua amploarea, dar cert este că urmează o perioadă de schimbări în mediul de business și nu numai. 

Poți naviga în acest context nesigur pentru a poziționa compania ta într-o oarecare zonă de siguranță? Ei bine, regulile clasice, universal valabile și folosite de-a lungul timpului în perioada de criză, se aplică și acum. 

Întâi de toate, să vorbim despre conceptul de stabilitate financiară și ce presupune acesta pentru compania ta: pe scurt înseamnă să dispui de bani prin care îți acoperi toate cheltuielile curente necesare operațiunilor tale, fără a fi dependent de plata facturilor emise sau scadente în luna curentă. Cu alte cuvinte, dacă luna asta sau viitoare compania nu încasează nimic, să ai totuși acel sentiment de securitate financiară și lipsa grijilor vis a vis de plățile pe care le ai de făcut.

Trebuie să menționăm însă că antreprenorii care ajung să aibă această stabilitate financiară în afacerea lor, sunt de regulă persoane care își gestionează foarte bine finanţele în viața personală, încă dinainte de a intra pe căile nesigure ale antreprenoriatului.

Iată așadar, câteva acțiuni concrete prin care poți atinge stabilitatea financiară în firma ta:

  1. Ţine evidența cheltuielilor

O regulă de bun simţ, aplicabilă atât în gestionarea finanțelor personale, ale familiei, dar și ale companiei pe care vrei să o protejezi, este aceea de a ţine o evidență riguroasă a modului în care sunt cheltuiţi banii. 

Regula e simplă și pentru a o aplica trebuie doar sa fii constant. Metoda carneţelului este încă larg folosită pentru aceasta analiză, însă consumă timp si nu este eficienta.

În FGO îți poți gestiona cu ușurință cheltuielile firmei și vei avea acces în timp real la analize și statistici despre acestea. Iată cum poți face asta:

  • adaugă bonurile şi facturile de la furnizori în contul tău FGO – ai la îndemână o serie de variante pentru a face acest lucru, inclusiv fotografiere cu telefonul sau trimitere pe email
  • conecteaza-ti contul bancar în FGO prin PSD2 și vei ști în permanenţă soldul din banca, iar cheltuielile și încasările sunt citite automat; poți, de asemenea, sa adaugi extrasul bancar în FGO pentru a fi analizat automat.

În plus, în FGO ai acces la comparaţii lunare şi evoluția unor indicatori precum cheltuieli, profit și pierdere, vanzari și alte date importante, prin simpla adaugare a balantelor contabile.

2. Pune deoparte un fond de urgență și uită de el

Să ai o sumă de bani disponibilă pentru eventualitatea în care încasările tale stagnează pentru o perioadă poate fi vital, mai ales pentru afacerile mici. Ideal ar fi să ai deoparte un fond de urgență care să-ți asigure plățile de baza pentru 6-12 luni, însă orice sumă pusă deoparte lunar te poate ajuta în caz de forţă majoră. 

3. Plăteşte creditele dacă ai posibilitatea sau modifică dobanda flexibilă în dobândă fixă

Dacă ai atins deja o stabilitate financiara, insa ai credite de achitat, recomandările specialiștilor sunt să plătești acum creditele restante sau măcar să te pui într-o zona mai sigură prin modificarea dobanzii flexibile în una fixă. Dacă niciuna dintre cele două variante nu este posibilă, atunci încearcă măcar să plătești mai mult decât rata lunară. Orice sumă mică, pe termen lung te ajută să plătești o dobândă mai mică. 

Dacă ai mai multe datorii, există 2 metode cunoscute prin care poţi scăpa eficient de ele. 

Metoda bulgărelui de zăpadă: În termenii cei mai simpli posibili, înseamnă că începi de la ceva mic, la care adaugi puțin câte puțin, asemenea unui bulgare de zăpadă care se rostogolește la vale. Așa că, prin abordarea acestui principiu, îti vei plăti cea mai mică datorie, trecând apoi la următoarea cea mai mică datorie, până vei ajunge la maximul posibil. Folosind această metodă, nu doar că vei scăpa de stresul mai multor datorii, dar vei câştiga şi un impuls puternic de a merge mai departe, de a scăpa de încă o datorie. 

Stivuirea datoriilor sau metoda avalanșă: Aceasta metodă se află la capătul opus al celei anterioare și se conturează în jurul dobânzii, având drept scop plata datoriei cu dobanda cea mai mare. 

4. Automatizează-ţi plățile către angajați, clienți, furnizori, orice este posibil

Plățile uitate sau întârziate te dezavantajează atat în construirea unor relații solide cu partenerii, cât și în ceea ce privește posibilele penalizări. Pentru plățile recurente, salariile angajaților, orice alte plăți fixe încearcă să setezi plăți lunare automate. Astfel vei elimina și din task-urile zilnice și vei evita orice taxare suplimentară.

Dacă și afacerea ta implică încasări recurente de la clienți, setează în FGO emiterea automată a facturilor și notificărilor de plată. Astfel, crești șansele de a încasa la timp și salvezi timp important.

5. Creează relații solide și investește constant în tine și în compania ta

Indiferent de cât de grele sunt provocarile cotidiene, caută să îți tratezi mereu parteneriatele cu respect pentru a crea relații de durata şi încearcă să investeşti si sa imbunatatesti constant ceea ce oferi clienților tăi. 

Acești 5 pași nu sunt singurii, dar se află la baza construirii unui pilon de susținere, iar cei care acordă timp organizării și planificării financiare vor avea un avantaj în crearea unei afaceri stabile. 

Organizează şi automatizează cu FGO 

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer

Bitnami