Plecată de la ideea de a simplifica procesul de facturare și comunicare cu contabilitatea, FGO s-a dezvoltat continuu din 2017, devenind în prezent o aplicație de management complet al operațiunilor …
Categorie: Despre FGO
Informatii si exemple de utilizare pentru solutia FGO
Ştim cu toţii, ba chiar simţim pe propria piele că vremurile pe care le trăim ne pun în faţa multor provocări. Din fericire, munca pe care o depunem la …
Managementul unui business presupune, printre multe altele, şi familiarizarea cu noţiuni de bază de contabilitate. Chiar dacă ai un contabil care se ocupă în totalitate de firma ta, îţi va …
Când vine vorba de comerţ, tot ceea ce ţine de articolele comercializate implică multă organizare, evidenţă şi control. De aceea, utilizatorii FGO au la dispoziţie o serie de instrumente care …
Pe măsură ce afacerea creşte, organizarea, automatizarea şi accesul rapid la date devin esenţiale în managementul eficient al oricărei companii. Iar în ceea ce priveşte magazinele online, unde întâlnim o …
De fiecare dată când se vinde un produs sau un serviciu, se emite o factură. Iar pentru cei care nu folosesc încă o soluţie de facturare online asta înseamnă bani, …
2019 a fost, fără îndoială, un an al creşterii, atât la nivelul soluţiei, cât şi al utilizatorilor, dar mai ales în ceea ce priveşte utilizarea unei game mult mai largi …
Te-ai hotărât să devii seller eMag sau deja vinzi produse din magazinul tău online și în Marketplace? Integrează contul tău eMag Marketplace cu FGO și scapă de grija facturării. FGO …
Ai o băcănie locală, un magazin mixt sau un food truck cu multe festivaluri pe listă? Chiar dacă există o preconcepție larg răspândită, conform căreia soluțiile online se adresează sau …
Soluțiile de automatizare au devenit un simbol al eficienței în multe industrii, iar micile companii încep să le integreze din ce în ce mai mult în diferite arii de business: …
Funcționalitatea comenzi FGO satisface nevoi complexe de business și se pliază pe profilul afacerii tale. În acest articol vorbim despre funcționalitatea Comenzi și cum te ajută atunci când afacerea ta …
Să construiești un magazin online de la zero sau chiar să gestionezi unul deja construit presupune să faci multitasking și să excelezi în toate. Trebuie să fii un bun manager, …