Casă de marcat cu jurnal electronic. Ce se întâmplă după 1 noiembrie

Deși dotarea cu aparate de marcat cu jurnal electronic este obligatorie de la 1 noiembrie, mulți dintre întreprinzători nu au reușit să se conformeze noilor reguli, în mare parte din cauza disponibilului insuficient din piață. Te numeri și tu printre aceștia? Iată la ce să te aștepți în cazul în care primești un control.

Ministerul de Finanțe și ANAF au anunțat că se va aplica „tratament preventiv stimulativ şi de îndrumare a contribuabililor, inclusiv după 1 noiembrie 2018”, „fără afectarea activității operatorilor economici și fără aplicarea de sancțiuni, dacă nu există elemente de vinovăție ale contribuabililor”.

Concret, controalele la firme se vor realiza respectând anumite proceduri precum:

  • Dacă se constată că firma a depus toate eforturile pentru achiziția casei de marcat, dar achiziția nu s-a finalizat din motive ce nu țin de firmă, atunci NU se va recurge la sancțiune, nici măcar la avertisment.

Situații acceptate de autorități:

  • Modelul specific unei activități nu există pe piață
  • Termenul stabilit cu furnizorul, prin contract, depășește data controlului
  • Dacă există vinovăție, la prima abatere se va da doar avertisment. Se consideră vinovăție atunci când întreprinzătorul:
    • Are casă de marcat cu jurnal electronic, dar nu a fost fiscalizată și instalată
    • Deși există pe piață, aparatul nu a fost achiziționat

Vrei să conectezi în FGO o casă de marcat cu jurnal electronic?

Iată modelele compatibile:

  • DATECS
  • ACTIVA (Activa, Total, Zeka, Tremol)
  • CUSTOM
  • INCOTEX
  • PARTNER
  • SAM4S
  • OLIVETTI

Totodata, driverele compatibile sunt: FiscalWire, FiscalNet, KFPrint, Fisco, SuccesM7Drv, EcrBridge, FPRWin (orice versiune de la 3.0 in sus).

Pentru a conecta casa de marcat în FGO:

  • Descarcă programul Cash Register. Linkul de descărcare îl găsești în contul tău FGO, în pagina Setări – Factură – Setări facturare, în dreptul opțiunii Casa de marcat. Descarcă Cash Register.
  • Instalează și configurează programul Cash Register. Programul Cash Register este dezvoltat de SAGA Software.

Emite primul tău bon

Accesează pagina Facturare.

  1. Apasă butonul Adaugă, după ce ai selectat seria de bon dorită (dacă nu ai definită o serie de BON, poți adăuga registru nou). Clientul va fi implicit un client anonim (Client Bon).
  2. Adaugă articole și apasă butonul Salvează.

Tipărește primul tău bon prin casa de marcat

Apasă iconița de printare din dreptul unui bon emis (sau click dreapta – Tipărește bon fiscal).

În fereastra apărută alegi modalitatea de plată (numerar, card, tichete, cec) și selectezi casa aferentă, după care apeși Tipărire bon. Browserul va cere acordul pentru a deschide aplicația CashRegister – aceasta va trimite bonul către casa de marcat.

Info: când tipărești bonul prin Cash Register este recomandat să utilizezi Internet Explorer, Edge sau Mozilla Firefox. Îți va apărea o fereastră de unde trebuie să selectezi calea unde ai instalat programul Cash Register (este recomandat să o alegi tu, întrucât automat este posibil să nu fie selectată calea exactă).

CREEAZĂ CONT FGO


de către

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *