5 lucruri pe care să le urmăreşti atunci când alegi o soluţie de facturare online

De fiecare dată când se vinde un produs sau un serviciu, se emite o factură. Iar pentru cei care nu folosesc încă o soluţie de facturare online asta înseamnă bani, timp (şi copaci) irosiţi. Iar costurile nu sunt neglijabile. De exemplu, costul emiterii unei facturi online poate fi între 0 şi 0,3 lei*, pe când, doar costul livrării unei facturi în format fizic variază între 1,85 lei (prin Poşta Română) şi 20 lei printr-o firmă de curierat. Iar la aceste costuri se adaugă cel al consumabilelor (facturier, chitanţier, tuş) şi al resursei umane.

*pretul mediu a fost calculat pe baza facturilor emise în ultimele 4 luni, utilizând un abonament FGO Premium, cost care cuprinde numeroase alte funcţionalităţi de management al businessului pe lângă facturare.

Aşa că indiferent că emiţi o factură sau câteva mii pe lună, costurile pe care le poţi evita sunt semnificative. Iar considerentele financiare nu sunt singurele pe care să le iei în calcul.

CREEAZĂ CONT FGO

De ce să foloseşti un sistem de facturare online

Pe lângă faptul că o soluţie de facturare online te ajută să economiseşti, îţi poate aduce multiple beneficii, pornind de la emiterea unor facturi care arată bine în ochii clientului, până la facilitarea încasărilor, de la organizarea documentelor financiar contabile, până la automatizarea taskurilor aferente facturării. Citeşte mai mult despre avantajele facturării online.

Te-ai convins că o soluţie de facturare online te ajută? Cum o alegi pe cea mai bună:

Se potriveşte companiei tale

Indiferent că alegi o soluţie locală sau internaţională, asigură-te că se potriveşte companiei tale şi contextului de facturare. Evaluează funcţionalităţile oferite de soluţie şi beneficiile pe care le vor aduce acestea afacerii tale. Majoritatea soluţiilor de facturare online pun la dispoziţia utilizatorilor mai multe tipuri de abonamente. Studiază-le în detaliu şi alege ce ţi se potriveşte atât pe moment, dar şi luând în calcul modul în care afacerea ta se dezvoltă. Dacă ai, de exemplu, un magazin care emite 20 de facturi pe lună s-ar putea ca în câteva luni necesităţile tale să crească substanţial, iar pe lângă facturare să îţi simplifice munca şi alte funcţionalităţi. Gândeşte în ansamblu şi alege pe termen lung.

Are un aspect profesionist – îţi oferă posibilitatea de a personaliza factura

Deşi o factură nu este neapărat un document pe care clienţii îl aşteaptă cu nerăbdare, atunci când factura pe care o primesc arată îngrijit, reflectă imaginea firmei prin elemente vizuale specifice şi este adaptată destinatarului, cu siguranţă clienţii vor fi plăcut surprinşi. Să transmiţi ideea de respect faţă de cel cu care interacţionezi creează indirect şi oportunităţi pentru viitoare colaborări. Şi oricât de banal ar suna, în comunicarea cu clientul, detaliile chiar fac diferenţa.

În plus, de la emiterea unei facturi, până la încasarea efectivă pot interveni diverse situaţii precum încălcarea termenului de plată. În aceste condiţii vei fi nevoit să revii la client şi să-i aminteşti că are de onorat o plată. O soluţie de facturare online poate să îţi simplifice munca şi să-ţi asigure şi o interacţiune profesionistă cu clientul, prin posibilitatea transmiterii de notificări de reamintire.

Îţi păstrează datele în siguranţă

Pentru că facturile conţin date importante pentru firma ta este absolut necesar să te asiguri că atât documentele tale, cât şi datele clienţilor tăi sunt păstrate în siguranţă, că există un sistem de back-up şi că, în acelaşi timp, le ai oricând la îndemână.

Îţi oferă asistenţă

Indiferent de cât de simplă ar fi soluţia de facturare pe care o vei folosi, este posibil ca la un moment dat să ai nevoie de asistenţă. Asigură-te că serviciul pe care îl vei accesa îţi oferă suport online şi/sau telefonic sau manuale şi tutoriale de utilizare. De asemenea, poţi consulta grupuri de discuţii specializate şi forumuri, unde utilizatorii obişnuiesc să-şi povestească experienţele.

Este ușor de folosit

O soluție de facturare online trebuie să îți simplifice munca și să te scape de bătăi de cap. Alege o soluție intuitivă, ușor de folosit, care nu necesită mult timp din partea ta pentru a înţelege cum funcţionează, căci timpul este cea mai valoroasă resursă pe care o ai.

Transmite automat e-Factura către ANAF

Este important să foloseşti o singură aplicaţie care să te ajute în tot ceea ce ţine de facturare. Să emiţi factura într-un sistem, iar în altul să o trimiţi către ANAF este costisitor şi ca bani, dar şi ca timp pierdut. Încearcă să alegi soluţii care privesc în ansamblu procesele de business şi te ajută din momentul în care emiţi factura şi până închei situaţia complet (transmitere către ANAF, contabil, etc.)

CREEAZĂ CONT FGO


Publicat

în

de către

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *