Măsura privind netaxarea sumei de 300 lei – în anul 2025
Netaxarea sumei de 300 lei este o măsură ce constă în neincluderea sumei de 300 lei din venitul brut realizat lunar de salariat în baza de calcul al contribuțiilor sociale și a impozitului pe venit.
Inițial, măsura privind netaxarea unei părți din venitul brut realizat lunar a fost introdusă prin OUG 168/2022, potrivit căreia, începând cu data de 1 ianuarie 2023, în cazul salariaților care desfășurau activitate în baza contractului individual de muncă, încadrați cu normă întreagă, la locul unde se afla funcția de bază, nu s-a datorat CAS, CASS, CAM și impozit pe venit pentru suma de 200 lei, dacă erau îndeplinite cumulativ anumite condiții.
Ulterior, această sumă a fost majorată la 300 lei. Astfel că, prin OUG 59/2024, începând cu veniturile lunii iulie 2024, pentru suma de 300 lei, reprezentând venituri din salarii și asimilate salariilor, nu s-a datorat impozit pe venit și nu s-a inclus în baza de calcul al contribuțiilor sociale, dacă erau îndeplinite cumulativ anumite condiții.
În prezent, potrivit OUG 156/2024, “începând cu data de 01 ianuarie 2025, în cazul salariaților care desfășoară activitate în baza contractului individual de muncă, încadrați cu normă întreagă, la locul unde se află funcția de bază, nu se datorează impozit pe venit și nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii suma de 300 lei/lună, reprezentând venituri din salarii și asimilate salariilor” dacă sunt îndeplinite cumulativ anumite condiții.
Perioada de aplicare a măsurii acoperă veniturile aferente lunilor ianuarie – decembrie 2025.
Beneficiarii măsurii privind netaxarea sumei de 300 lei/lună sunt:
- Salariații care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a. desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă. Aici intră și contractele individuale de muncă la domiciliu, contractul individual de muncă cu clauză de telemuncă, indiferent de durata contractului (determinată sau nedeterminată), precum și contractul de muncă temporară.
b. sunt încadraţi cu normă întreagă.
⚠️Atenţie!!! Măsura nu se aplică salariaților care au contract individual de muncă cu timp parțial.
c. au funcția de bază la locul unde se aplică netaxarea sumei de 300 lei. - Persoanele fizice care obțin venituri din salarii și asimilate salariilor, prevăzute la art.76 alin.(1)-(3) din Codul Fiscal, în baza unui raport de serviciu.
Care sunt condiţiile pentru aplicarea acestei măsuri?
Condițiile necesare a fi îndeplinite cumulativ pentru a putea aplica netaxarea sumei de 300 lei/lună beneficiarilor de mai sus sunt următoarele:
✅ Nivelul salariului de bază brut din contractul individual de muncă, fără a include sporuri și alte adaosuri, să fie egal cu nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului, în vigoare în luna căreia îi sunt aferente veniturile.
În prezent, salariul de bază minim brut pe ţară, stabilit prin HG, este 4050 lei.
Vezi aici mai multe detalii despre salariul de bază minim brut pe ţară.
Această condiție nu se consideră a fi îndeplinită dacă, în perioada 01 ianuarie – 31 decembrie 2025, este diminuat nivelul salariului de bază brut lunar din contractul individual de muncă, fără a include sporuri și alte adaosuri.
⚠️Atenţie!!! În cazul în care salariul de bază brut lunar din contractul individual de muncă este 4051 lei sau mai mult, chiar dacă toate celelalte condiții sunt îndeplinite, nu vom putea aplica netaxarea sumei de 300 lei.
✅ Venitul brut realizat din salarii și asimilate salariilor, conform art.76 alin.(1)-(3) din Codul Fiscal, fără a include contravaloarea tichetelor de masă, voucherelor de vacanță, respectiv indemnizația de hrană, acordate potrivit legii, în baza aceluiași contract individual de muncă, pentru aceeași lună, nu depășește 4300 lei inclusiv.
Vbr300lei = Vbr – tichete de masă – vouchere de vacanţă – indemnizaţie de hrană
⚠️Atenţie!!! Dacă Vbr300lei este 4301 lei sau mai mult, chiar dacă toate celelalte condiţii sunt îndeplinite, nu vom putea aplica netaxarea sumei de 300 lei.
⚠️Atenţie!!! Din venitul brut realizat lunar (Vbr) scădem doar tichetele de masă, voucherele de vacanţă și indemnizaţia de hrană, acordate potrivit legii.
Cum se determină suma de 300 lei netaxabilǎ?
a) perioada din lună în care salariul de bază/solda lunar(ă) din contractul individual de muncă sau raportul de serviciu, după caz, este menținut(ă) la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin act normativ;
b) data de la care angajații noi sunt încadrați în muncă la un nivel al salariului/soldei lunar(e), după caz, egal cu nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată;
c) fracția din lună pentru care se determină veniturile din salarii și asimilate salariilor;
d) data de la care încetează contractul individual de muncă/raportul de serviciu, după caz.
- salariatul nu suportă: impozit pe venit, CAS și CASS;
- angajatorul nu suportă: CAM.
1.Exemplu de calcul salarial în care aplicăm netaxarea sumei de 300 lei
Salariatul X
- desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, cu normă întreagă, încheiat la data de 31 august 2024, cu funcția de bază la acest angajator, fără persoane în întreținere. Pentru lunile septembrie – decembrie 2024, conform CIM, a avut un salariu de bază brut lunar de 3700 lei. Începând cu 01 ianuarie 2025, salariul de bază brut lunar din contractul individual de muncă este 4050 lei.
- primește tichete de masă în valoare de 40 lei/zi lucrată, în ultima zi lucrătoare a lunii martie pentru luna martie 2025.
- își încetează activitatea în data de 30 martie 2025.
În luna martie 2025:
✅ a lucrat 20 zile;
✅ a primit 20 tichete de masă x 40 lei/zi lucrată = 800 lei (TM);
✅ la data încetării CIM nu are zile de CO neefectuat.
Luna martie 2025 are 21 de zile lucrătoare.
Calcul salarial
S20zile = (4050lei/21z)x20z = 3857 lei
Vbrmartie 2025 = S20zile + TM = 3857 lei + 800 lei = 4657 lei
Vbr300lei = Vbrmartie 2025 – TM = 4657 lei – 800 lei = 3857 lei
Vbr300lei < 4300 lei
Observăm că NU s-a depășit nivelul de 4300 lei, prevăzut de OUG 156/2024 pentru venitul brut realizat, diminuat cu contravaloarea tichetelor de masă, voucherelor de vacanță, respectiv indemnizației de hrană.
Prin urmare, pentru Salariatul X se poate aplica măsura privind netaxarea sumei de 300 lei.
S300lei = (300lei/21z)x20z = 286 lei
Suma de 286 lei nu suportă impozit pe venit și nu va fi inclusă în baza de calcul pentru CAS, CASS și CAM.
Bccas = S20zile – S300lei = 3857 lei – 286 lei= 3571 lei
CAS25% = 893 lei
Bccass = S20zile + TM – S300lei = 3857 lei + 800 lei – 286 lei = 4371 lei
CASS10% = 437 lei
Vnet = Vbrmartie2025 – CAS25% – CASS10% = 4657 lei – 893 lei – 437 lei = 3327 lei
Bcimpv = Vnet–deducerepers de bazǎ – S300lei = 3327 lei – 547 lei – 286 lei = 2494 lei
ImpV10% = 249 lei
Snetmartie 2025 = Vnet – ImpV10% = 3327 lei – 249 lei = 3078 lei (include și tichetele de masă = 800 lei)
Rest de plată = 2278 lei
BcCAM2.25% = Vbrmartie2025 – TM – S300lei = 4657 lei – 800 lei – 286 lei= 3571 lei
CAM2.25% = 3571 lei x 2.25% = (3571lei x 2.25)/100 = 80 lei
2.Exemplu de calcul salarial în care NU aplicăm netaxarea sumei de 300 lei
Salariatul X
- Desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, cu normă întreagă, încheiat la data de 31 august 2024, cu funcția de bază la acest angajator, fără persoane în întreținere. Pentru lunile septembrie – decembrie 2024, conform CIM, a avut un salariu de bază brut lunar de 3700 lei. Începând cu 01 ianuarie 2025, salariul de bază brut lunar din contractul individual de muncă este 4050 lei.
- Primește tichete de masă în valoare de 40 lei/zi lucrată, în ultima zi lucrătoare a lunii martie pentru luna martie 2025.
- Își încetează activitatea în data de 30 martie 2025.
În luna martie 2025:
✅ a lucrat 20 zile;
✅ a primit 20 tichete de masă x 40 lei/zi lucrată = 800 lei (TM);
✅ la data încetării CIM i se plătește o indemnizație de CO neefectuat în cuantum de 500 lei brut.
Luna martie 2025 are 21 de zile lucrătoare.
Calcul salarial
S20zile = (4050lei/21z)x20z = 3857 lei
Vbrmartie 2025 = S20zile + TM + Coneef = 3857 lei + 800 lei + 500 lei = 5157 lei
Vbr300lei = Vbrmartie 2025 – TM = 5157 lei – 800 lei = 4357 lei
Vbr300lei > 4300 lei
Observăm că s-a depășit nivelul de 4300 lei, prevăzut de OUG 156/2024 pentru venitul brut realizat, din care se scade contravaloarea tichetelor de masă, voucherelor de vacanță, respectiv indemnizației de hrană.
rin urmare, pentru Salariatul X NU se poate aplica măsura privind netaxarea sumei de 300 lei.
Bccas = S20zile + Coneef = 3857 lei + 500 lei = 4357 lei
CAS25% = 1089 lei
Bccass = S20zile + TM + Coneef = 3857 lei + 800 lei + 500 lei = 5157 lei
CASS10% = 516 lei
Vnet = Vbrmartie2025 – CAS25% – CASS10% = 5157 lei – 1089 lei – 516 lei = 3552 lei
Bcimpv = Vnet – deducerepers de bază = 3552 lei – 344 lei = 3208 lei
ImpV10% = 321 lei
Snetmartie 2025 = Vnet – ImpV10% = 3552 lei – 321 lei = 3231 lei (include și tichetele de masă = 800 lei)
Rest de plată = 2431 lei
BcCAM2.25% = Vbrmartie2025 – TM = 5157 lei – 800 lei = 4357 lei
CAM2.25% = 4357 lei x 2.25% = (4357lei x 2.25)/100 = 98 lei
Notă: autorul nu este răspunzător pentru nicio pierdere cauzată vreunei persoane juridice sau fizice, care acţionează sau se abţine de la acţiuni ca urmare a citirii informaţiilor din acest buletin informativ.
Lasă un răspuns