Cum să-ți faci viața mai ușoară ca freelancer în România

Deși freelancingul vine la pachet cu o mulțime de beneficii printre care mobilitatea, posibilitatea de a accepta sau refuza proiecte, posibilitatea de a-ți face singur programul, această formă de lucru implică și provocări care pot deveni copleșitoare, mai ales când vine vorba de identificarea sau păstrarea clienților, încercarea de a te face remarcat în domeniu, la care se adaugă provocările constante de ordin legislativ și organizatoric.

Dacă în ceea ce privește clienții nu te poți ajuta decât singur, pentru restul există FGO, care din experiența de până acum cu freelancerii a învățat să le facă viața mai ușoară prin:

Facturarea online. Emite și trimite facturi online și impresionează-ți clienții din toată lumea. Cu FGO, poți trimite facturi în orice bancnotă. Facturile pot fi personalizate cu logo, iar dacă îți dorești să trimiți o factură detaliată, este foarte simplu: adaugi în activități clientul, orele lucrate zilnic / pe proiect și ți se calculează automat valoarea facturii. Iar dacă te grăbești în luna decembrie vei putea emite chiar facturi personalizate în spiritul sărbătorilor de iarnă.

Trimite facturi personalizate

Analiză. În FGO îți poți analiza performanțele financiare, eficiența proiectelor facturate, facturile neîncasate, articolele vândute sau stocurile existente, iar asta te va ajuta să iei decizii corecte cu privire la cheltuielile pe care ți le permiți.

Facturare automată. Prestezi servicii regulate pentru același client? Atunci, poți seta emiterea automată a facturilor sau poți inclusiv programa emiterea unei facturi la o anumită dată, iar dacă ai plăți întârziate, poți trimite notificări clientului.

În control. Știi în permanență cât ai de încasat și ce sume restante au clienții tăi. FGO te anunță când clienții întârzie cu plata și le poți trimite rapid notificări pe email.

Mobilitate. Toți clienții, contractele, facturile sau alte documente sunt într-un singur loc și orice informație o poți accesa oricând, de oriunde, chiar și de pe telefon.

Încasări mai rapide. Poți fi plătit online, la orice oră, prin MobilPay.

Adio drumuri la contabilitate. Contabilul tău are acces la toate documentele contabile direct din FGO, iar tu scapi de drumuri inutile. În plus, contabilul tău îți va fi recunoscător pentru că scapă de procesarea manuală a datelor.

Știm, așadar cu toții că nu este întotdeauna distractiv să fii freelancer. Indiferent că ești scriitor independent, fotograf, consultant, etc. FGO te ajută să gestionezi o parte din provocările zilnice și să-ți rezervi mai mult timp pentru clienți sau identificarea unor noi proiecte.

Fă-ți viața mai ușoară cu FGO.

CREEAZĂ CONT FGO


Publicat

în

de către

Etichete:

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *