Delegarea sarcinilor ca mijloc de motivare a angajaţilor

Se spune că una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă un antreprenor de-a lungul traseului său este delegarea sarcinilor. Fie că este vorba de a deţine controlul, fie că este vorba de încredere în ceilalţi este arhicunoscut că un antreprenor lucrează zilnic peste cele 8 ore de lucru pentru a putea finaliza tot ce are planificat. Din fericire, multe din acele sarcini pot fi pe de o parte, automatizate, pe de altă parte, delegate.

Despre automatizarea sarcinilor și cum te ajută FGO, poți citi aici, iar mai jos găsești câteva idei despre delegarea lor.

De ce este important să începi să-ți împuternicești angajaţii cu diferite sarcini de care te ocupi în calitate de antreprenor

Este necesar de notat aici că prin delegarea sarcinilor nu facem referire la încărcarea angajaţilor cu mai multe sarcini decât pot duce, ci la transferul acelor sarcini de care te ocupi tu ca antreprenor şi îţi este greu să le dai mai departe, acele sarcini pe care angajaţii tăi s-ar simţi onoraţi să le primească şi ar fi privite ca o formă de încredere pe care le-o acorzi.

Enumărăm punctual, aşadar:

  • Este greu de identificat ce anume să delegăm şi cui să delegăm mai ales atunci când avem impresia că noi îndeplinim taskurile cel mai repede şi cel mai bine.
  • De asemenea, şi în delegarea sarcinilor este necesar să evaluăm situaţia cu claritate şi să setăm un obiectiv clar cu privire la ceea ce vrem să obţinem de la echipă, iar acest obiectiv să fie foarte bine explicat şi membrilor acesteia. În aceeaşi măsură este important de stabilit criteriile de evaluare, iar evaluarea să se facă prin măsurare, nu din punct de vedere emoţional.
  • O altă provocare ţine de punerea întrebărilor şi ascultarea cu atenţie. Cu alte cuvinte? Asculţi cu adevărat ce spun şi ce vor angajaţii tăi sau asculţi ca să poţi răspunde la întrebări?
  • O altă provocare des întâlnită care poate genera frustrare atât pentru antreprenor, cât şi pentru angajatul implicat este că nu se fac evaluări pe parcurs. Este important să verifici din timp dacă angajatul tău a înțeles ce are de făcut, dacă face şi dacă rezultatele sunt în acord cu obiectivele propuse. Încearcă să faci evaluări periodice pentru a evita situaţii în care un proiect este finalizat greşit.

Cum faci astfel încât să poţi delega sarcini către angajaţii tăi

În primul şi în primul rând este necesar să clarifici ceea ce dorești să obții prin delegarea sarcinilor, indiferent că este vorba despre eliberarea programului tău, despre motivarea angajatilor și acordarea de încreder sau ambele.

Un alt pas este să anunţi echipa cu privire la intenţia ta și să analizezi soluţiile venite din partea colegilor. Fii deschis la ideea că oricine poate lua decizii pe care să le implementeze şi care să ducă la rezultate. Acest dialog nu înseamnă neapărat că vei lăsa angajaţii să decidă ce sarcini vor prelua de la tine, dar ascultă soluţiile. Unele pot fi mai bune decât ale tale sau poate primeşti alte perspective de la care să porneşti.

Este de asemenea, necesar să te asiguri că cei care au preluat taskurile au resursele şi susţinerea de a învăţa ceea ce are de făcut şi nu în ultimul rând să pui în ecuaţie un raport de activitate accesibil tuturor în care se poate monitoriaza progresul.

Acest lucru îl poţi face şi în FGO prin setarea drepturilor utilizatorilor.

Drepturile avansate din FGO îți permit să îi oferi acces fiecărui utilizator la funcționalitățile de care are nevoie pentru a-și îndeplini activitățile zilnice. Astfel, le permiți membrilor echipei să preia o parte din responsabilitățile tale, dar le poți și limita accesul la unele funcționalități din soluția FGO.

Ce rezultate vei obţine

  • Vei avea angajaţi implicaţi şi vei atrage profesionişti în echipa ta care îşi vor asuma atingerea obiectivelor.
  • Vei creşte eficienţa şi eficacitatea în taskurile zilnice.
  • Oamenii vor fi motivaţi să acționeze şi mai ales să rămână în companie.

Creează cont FGO și deleagă sarcini în firma ta


Publicat

în

de către

Etichete:

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *